Misha era un ursuleț de pluș. Avea tălpile picioarelor din catifea roșie, doi butoni drept ochi și un nas din smocuri de lână.

Aparținea unei fetițe capricioase, care uneori îl umplea de fleacuri și alteori îl izbea cu răutate de pardoseală, prinzându-l de urechile delicate de stofă.

Astfel, într-o bună zi, Misha a luat cea mai mare hotărâre din viața sa: să fugă. A profitat de confuzia zilelor care precedau Crăciunul, s-a strecurat pe poartă și și-a reluat libertatea.

S-a dus în zăpadă, bătând picioarele, mai fericit ca niciodată. În orice colț făcea descoperiri minunate: pomii, insectele, păsările, stelele. Misha făcea ochii mari: totul era atât de incredibil de frumos.

A venit seara de Crăciun, cea în care toate creaturile sunt invitate să facă o faptă bună. Misha a auzit zurgălăii unei sănii pline de pachete acoperite cu hârtie colorată.

Renul l-a văzut pe ursuleț, s-a oprit și i-a explicat, cu multă amabilitate, că îl înlocuia pe Moș Crăciun, care era foarte bătrân și cam fără putere și prin toată acea zăpadă nu putea să meargă pe jos.

Renul l-a invitat pe Misha să urce.

Și astfel, Misha a început să cutreiere orașe și sate în sania magică a lui Moș Crăciun. Era tocmai el cel care lăsa în fiecare cămin o jucărie și un mic cadou pregătit anume. Se distra, era plin de bucurie.

Dacă ar fi rămas mica jucărie, ar fi cunoscut vreodată o astfel de noapte?

Și iată că a sosit la ultima casă: o sărmană colibă la marginea pădurii. Misha a băgat mâna în marele sac, a căutat, a scotocit: nu mai era nimic!

– Renule, o renule! Nu mai este nimic în sacul tău!        

– Vai! a gemut renul.

În colibă trăia un băiețel bolnav. A doua zi, trezindu-se, avea să vadă pantofii săi goi în fața căminului? Renul l-a privit pe Misha cu frumoșii săi ochi adânci.

Atunci Misha a suspinat, a îmbrățișat cu o privire câmpia unde îi plăcea atât de mult să hoinărească singur și, înălțând brațele, punând înainte o labă după alta, un-doi, un-doi, pentru a face fapta sa bună de Crăciun, a intrat în colibă, s-a ghemuit într-un pantof și a așteptat dimineața.

Acesta este adevăratul Crăciun: Dumnezeu s-a dat cu totul pe sine însuși din iubire față de oameni.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013