Un bărbat avea obiceiul de a-i spune soției în fiecare duminică dimineața:

– Mergi la biserică și roagă-te pentru amândoi.

Prietenilor le spunea:

– Nu e nevoie ca să merg la biserică: soția mea merge pentru amândoi.

Într-o noapte, omul acela a avut un vis. Se afla cu soția sa înaintea porții paradisului și aștepta să intre.

Încet, poarta s-a deschis și a auzit un glas care îi spunea soției sale:

– Tu poți intra pentru amândoi!

Femeia a intrat și poarta s-a închis. Omul s-a simțit atât de rău, încât s-a trezit.

Cea mai surprinsă a fost soția, duminica următoare, când, la ora Liturghiei, l-a văzut lângă ea pe soț, care i-a spus:

– Azi vin la biserică împreună cu tine.

Sunt eu, sunt eu, sunt eu, o Doamne, cel care am nevoie să mă rog,

Sunt eu, sunt eu, sunt eu, o Doamne, și am nevoie să mă rog.

Nu mama sau tatăl meu, ci eu, o Doamne, am nevoie să mă rog.

Nu mama mea sau tatăl meu, ci eu, o Doamne, am nevoie să mă rog.

Nu diaconul sau șeful meu, ci eu, o Doamne, am nevoie să mă rog

Nu diaconul sau șeful meu, ci eu, o Doamne, am nevoie să mă rog.

Sunt eu, sunt eu, sunt eu, o Doamne, cel care am nevoie să mă rog sunt eu, sunt eu, sunt eu, o Doamne, și am nevoie să mă rog.

(Din cântecele spirituale ale negrilor)

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013