SCULUL DE LÂNĂ

S-a făcut o mare sărbătoare la curtea regelui, pentru a celebra intrarea sa în orașul capitală. Regele primea în salonul pentru sărbători darurile și omagiile. Erau toate daruri prețioase: arme cizelate, cupe de argint, țesături din brocart brodat cu aur.

Cortegiul donatorilor era pe sfârșite, când a apărut, șchiopătând și sprijinindu-se cu greu de un baston, o femeie în vârstă cu saboții grei din lemn. În tăcere, a scos din coșul pe care îl avea pe spate un pachet înfășurat cu grijă într-o bucată de pânză.

Un hohot de râsete a însoțit mișcarea femeii, care a depus la picioarele tronului un scul de lână albă, obținută de la cele două oi ale sale, care erau toată averea sa, și toarsă în serile lungi ale iernii.

Fără un cuvânt, regele s-a înclinat cu demnitate, apoi a dat semnalul de a începe sărbătoarea, în timp ce femeia în vârstă traversa încet sala, necăjită de privirile ironice ale curtenilor.

Și-a reluat cu greu drumul lung, pentru a se întoarce la coliba ei construită în pădurea regală, unde până în acel moment prezenta ei fusese tolerată.

Dar când a ajuns aproape de casă, s-a oprit cuprinsă de panică. Coliba era înconjurată de soldații regelui. Băteau țăruși în jurul sărmanei locuințe și pe țăruși întindeau firul de lână albă.

– Dumnezeul meu, s-a gândit sărmana femeie, cu inima mică de tot, regele s-a supărat pentru darul meu… Gărzile mă vor aresta și mă vor duce la închisoare…

Când a văzut-o, comandantul gărzilor s-a înclinat cu respect și a zis:

– Doamnă, din ordinul bunului nostru rege, tot pământul care poate fi împrejmuit cu firul dumneavoastră de lână de acum încolo vă aparține.

Perimetrul noii sale proprietăți corespundea exact lungimii sculului de lână. Primise cu aceeași măsură cu care dăruise.

 

Pretindem mult și ne temem să dăruim.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013