MISIUNEA

După o lungă perioadă de viață comunitară, petrecută în studiu și meditație, trei ucenici au plecat de lângă bătrânul învățător, pentru a-și începe misiunea în lume.

Zece ani mai târziu, cei trei ucenici s-au întors să-l viziteze pe învățător.

Bătrânul călugăr i-a invitat să se așeze în jurul lui, pentru că suferințele îl împiedicau deja să se ridice. Fiecare a început să povestească propria experiență.

– Eu, a început primul, cu un oarecare orgoliu, am scris o mulțime de cărți și am vândut milioane de exemplare.

– Tu ai umplut lumea de hârtie, a spus maestrul.

– Eu, a spus al doilea, cu mândrie, am predicat în mii de locuri.

– Tu ai umplut lumea de vorbe, a spus învățătorul.

A înaintat al treilea.

– Eu ți-am adus această pernă, pentru ca să-ți rezemi fără să te doară picioarele tale bolnave, a zis.

– Tu, a surâs învățătorul, tu l-ai găsit pe Dumnezeu.

 

Dacă trăiesc într-o casă foarte frumoasă, fără defecte, în care fiecare lucru este la locul său…

Dacă am timp să lustruiesc ferestrele, să mătur podelele, să curăț faianțele băilor, dar nu am timp să demonstrez iubirea…

Dacă-i învăț pe fiii mei să gătească, să facă curățenie, să cosească iarba și să zugrăvească, dar nu îi învăț să iubească… atunci sunt o guvernantă, nu o mamă-, un manager, nu un păstor.

Orice aș zice, aș crede și aș face, sunt o falită fără iubire.

Iubirea nu se predă niciodată.

Iubirea se preocupă mai mult de alții decât de sine.

Iubirea nu vrea ceea ce nu are.

Iubirea nu se împăunează,

Iubirea nu este îngâmfată,

Nu impune prezența sa altora,

Nu spune mereu „mai întâi eu”,

Nu-și pierde răbdarea,

Nu ține cont de păcatele altora,

Nu se bucură când alții sunt umiliți,

Se complace în adevăr,

Suportă totul,

Se încrede întotdeauna în Dumnezeu,

Caută întotdeauna ceea ce este mai bun,

Nu privește niciodată înapoi,

Dar merge înainte până la sfârșit.

Iubirea nu moare niciodată.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013