ORAȘUL UITUC

Odată, într-un mic oraș, la fel ca atâtea altele, au început să se petreacă lucruri ciudate.

Copiii uitau să-și facă datoriile, cei mari uitau să-și scoată pantofii înainte de a merge la culcare, nimeni nu mai saluta.

Ușile bisericii rămâneau închise. Clopotele nu mai sunau. Nimeni nu mai știa rugăciunile.

Într-o luni dimineață, profesorul i-a întrebat pe elevii:

– De ce nu ați venit ieri la școală?

– Dar ieri era duminică! au răspuns elevii. Duminica nu se vine la școală.

– De ce? a întrebat profesorul.

Elevii nu au știut ce să răspundă. Se apropia Crăciunul.

– De ce dau această muzică minunată?

– De ce în brad sunt lumânări?

Nimeni nu știa.

Doi prieteni s-au certat: s-au insultat, până au răgușit.

– Acum nu mai am nici un prieten, gândea trist unul dintre ei a doua zi.

Și nu știa ce să facă.

Micul oraș devenea tot mai cenușiu și trist. Lumea devenea în fiecare zi mai egoistă și mai certăreață.

– Am impresia că am uitat ceva, repetau toți.

Într-o zi, sufla un vânt puternic printre acoperișuri, așa de puternic, încât a mișcat clopotele bisericii. Clopotul cel mai mic a sunat.

Deodată, oamenii s-au oprit și au privit în sus. Iar un om a exclamat pentru toți:

– Iată ce am uitat: pe Dumnezeu!

 

Dacă există speranță în această lume, e numai pentru că răsună încă numele lui Dumnezeu. Milioane și milioane de persoane își pun în acest nume bucuriile și temerile propriei existențe. Este singurul nume care ia asupra sa povara omenirii și care dă un sens la toate.

Pentru aceasta nu putem renunța la a-l pronunța cu respect și încredere.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013