Fiordul era cufundat în profunda liniște a nopții arctice. Apa se izbea ușor de plajă. Înconjurat de parfumul căldurii ușoare a casei sale de lemn, pescarul Hans confecționa plasa pentru viitorul său sezon de pescuit. Era singur în colțul căminului. Delicata lui soție, Ingrid, se odihnea în micul cimitir de lângă biserică. Deodată, au răsunat râsete vii și pline de bucurie. Ușa s-a deschis pentru a o lăsa să treacă pe Guendalina, fiica sa preaiubită, care-l ținea de mână pe frățiorul Eric.

– Guendalina, acum ești în vacanță. Vrei să iei locul meu la împletirea noii plase de pescuit, în timp ce eu mă duc să repar barca?

– Desigur, tată!

Orele treceau. Guendalina lucra cu energie, ochi după ochi, nod după nod. Dar zilele se adăugau zilelor. Sfoara era dură. Apretul pentru a o face impermeabilă era aspru, o dureau mâinile. Micile sale prietene strigau de la poartă:

– Guendalina, vino să te joci cu noi!

Și ochiurile se desfăceau tot mai mult, nodurile erau tot mai puțin strânse, sfoara tot mai puțin impermeabilă.

A sosit primăvara. Fiordul s-a luminat la primele raze ale soarelui. Pescuitul a reînceput. Foarte mândru de munca fiicei sale preaiubite, pescarul Hans a pus noua sa plasă de pescuit în barca sa veche demnă de încredere.

– Vino cu mine, micuțule Eric, la prima noastră ieșire!

Plin de bucurie, băiețelul a urcat pe bord. Barca a alunecat pe apă. Plasa s-a scufundat în valurile verzi-albastre. Eric bătea din palme văzând peștii argintii sărind și țâșnind în plasa foarte plină.

– Ce pescuit minunat! Ajută-mă să trag sus plasa, fiule!

Și Eric trăgea, trăgea din toate puterile sale. Dar doborât de greutate, buf! A căzut în apă, tocmai în mijlocul plasei.

– Nu e nimic! s-a gândit tatăl Hans, ridicând repede plasa la bord. Plasa mea este solidă! Guendalina mea a împletit-o cu mâinile sale. Eric va ajunge odată cu peștii!

Plasa a ieșit din apă. Dar la mijloc avea o mare ruptură… Nodurile strânse rău se desfăcuseră. Ochiurile prost fixate se deschiseseră. Și micuțul Eric se odihnea în fundul fiordului.

–  Ah, dacă aș fi împletit fiecare ochi cu iubire și atenție! plângea Guendalina.

În viața cea de toate zilele se împletește plasa veșniciei. Fiecare zi este un nod. Poți să nu te gândești, dar ziua pescuitului va sosi și va depinde și de ceea ce vei fi împletit aici jos, astăzi.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013