Un copil a venit acasă în lacrimi. Bunicul i-a ieșit în întâmpinare și l-a strâns în brațe. Copilul a continuat să sughițe. Bunicul l-a mângâiat, încercând să-l liniștească.

– Te-au bătut? l-a întrebat.

Copilul a negat, dând din cap.

– Ți-au furat ceva?

– Nu, a sughițat copilul.

– Dar ce ți s-a întâmplat? a întrebat bunicul, preocupat.

Copilul și-a tras nasul, apoi a povestit:

– Ne jucam de-a v-ați ascunselea, iar eu mă ascunsesem foarte bine. Așteptam acolo, dar timpul trecea… La un moment dat, am ieșit afară și… mi-am dat seama că terminaseră jocul, plecaseră toți acasă și nimeni nu venise să mă caute.

Sughițurile îi scuturau pieptul mic.

– Înțelegi? Nimeni nu a venit să mă caute.

„Și au auzit glasul Domnului Dumnezeu care se plimba prin grădină în adierea vântului de după-amiază și s-au ascuns bărbatul și femeia lui din fața Domnului Dumnezeu printre pomii grădinii. Domnul Dumnezeu l-a strigat pe om și i-a zis: «Unde ești?». El a răspuns: «Am auzit glasul tău în grădină și mi-a fost frică, pentru că sunt gol, și m-am ascuns»” (Gen 3,8-10).

Episodul îi privește pe toți oamenii din toate timpurile. Mai ales pe oamenii din generația noastră.

– Unde ești?

Poate te-ai ascuns. De frică. Din lașitate. Din lene.

Dar Dumnezeu va continua să te caute.

După ce a ascultat, la ora de catehism, parabola comorii ascunse în ogor, un copil a spus:

– Dumnezeule, pentru tine eu sunt o comoară!

Nu era tocmai acesta sensul parabolei, dar avea dreptate copilul.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013