Într-un grup de călugări care trăiau în peșteri în pustiu, într-o zi, un tânăr călugăr s-a dus să-l consulte pe unul bătrân:

– Părinte, i-a zis, tu știi că de peste un an trăiesc în pustiu și în acest timp au venit lăcustele deja de șase sau șapte ori. Tu știi ce chin înseamnă, pentru că se bagă peste tot, până și în mâncarea noastră. Tu ce faci?

Bătrânul, care trăia în pustiu de 40 de ani, a răspuns așa:

– Primele dăți, când îmi intra o singură lăcustă în supă, aruncam totul. Apoi, îndepărtam lăcustele și mâncam supa. În cele din urmă, mâncam totul, lăcustele și supa. Acum, dacă vreo lăcustă încearcă să iasă din supă, o împing înapoi.

Cu timpul ne obișnuim cu toate și ne împăcăm chiar și cu ceea ce la început era neplăcut. Câte unul începe chiar să-și aprecieze defectele.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013a