Într-o dimineață întunecată, într-un oraș din nord, un autobuz era plin cu navetiști și studenți. Pasagerii stăteau unul lângă altul, înfofoliți în grelele haine de iarnă, somnoroși din cauza bâzâitului continuu al motorului și a căldurii de la instalația de încălzire. Nimeni nu vorbea. Se vedeau cu toții în fiecare zi, dar preferau să se ascundă în spatele jurnalului.

O voce a exclamat deodată:

– Atenție! Atenție! Ziarele foșnesc, capetele se ridică.

– Vă vorbește șoferul vostru.

Tăcere. Toți priveau spre ceafa șoferului. Glasul său era plin de autoritate.

– Lăsați la o parte ziarele, toate!

Inevitabil, la un moment dat, ziarele au fost lăsate în jos.

– Acum îndreptați-vă și priviți persoana care vă stă alături.

În mod surprinzător, toți au ascultat. Cineva surâdea.

– Acum repetați împreună cu mine, continuă șoferul:

– Bună ziua, vecinule de scaun!

Vocile erau timide, puțin descumpănite, dar apoi bariera s-a înlăturat. Mulți și-au strâns mâna. Studenții s-au îmbrățișat. Autobuzul era în întregime un murmur de conversații.

Bună ziua, vecinule de scaun!

Dacă în loc să citească acele cărți ale lor, cărturarii și fariseii l-ar fi privit cu adevărat pe Isus…

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013