
Într-o zi, o tânără a primit un buchet de trandafiri cu un bilet, pe care era scris: „O persoană care te iubește”.
Însă fără semnătură.
Nefiind căsătorită, gândul ei s-a îndreptat spre bărbații din viața sa: foști iubiți, noi cunoștințe. Sau au fost mama și tata? Vreo colegă de muncă? A făcut o listă rapidă în minte. În sfârșit, a telefonat la o prietenă, ca s-o ajute să descopere misterul.
O frază a prietenei a făcut deodată să-i vină o idee.
– Spune-mi, tu ai fost cea care mi-a trimis flori?
– Da.
– De ce?
– Pentru că ultima dată când am vorbit erai cam tristă. Voiam să petreci o zi gândindu-te la toate persoanele care țin la tine.
Astăzi, petrece puțin timp gândindu-te la toate persoanele care țin la tine.
365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013
