SOLUȚIA

O comunitate de porumbei, vioaie și lacomă, alesese drept domiciliu locul din fața unei biserici. După căsătorii, crăpăturile caldarâmului se umpleau de boabe de orez, care constituiau bucuria zburătoarelor. Unele boabe ajungeau chiar dincolo de intrarea în biserică și, plini de entuziasm, porumbeii ajungeau să intre în biserică.

Câte unul rămânea înăuntru chiar și în timpul slujbelor duminicale și făcea incursiuni care îi deranjau și-i distrau pe credincioși, fără a pune la socoteală „semnăturile” insultătoare lăsate pe statuile sfinților.

Parohul, exasperat, a convocat în ședință extraordinară consiliul pastoral, punând pe ordinea de zi soluționarea problemei.

– Trebuie neapărat să facem ceva pentru a-i împiedica pe porumbei să intre în biserică!

Mai întâi a vorbit un consilier, probabil descendent de-al lui Irod, care a spus:

– Să aruncăm orez otrăvit și să scăpăm de toți!

Spiritul franciscan al multor consilieri s-a răzvrătit cu vehemență:

– Aceasta niciodată! Să-i ducem în vreo gospodărie la țară unde să trăiască fericiți împreună!

Dar nici această soluție nu a părut practicabilă. La fel, au fost respinse propunerea de a procura o pasăre de pradă dresată pentru a prinde porumbeii, ca și aceea de a fixa plase grele la porțile și ferestrele bisericii.

La sfârșit, când începea să se strecoare tăcerea jenantă, cel mai vârstnic din consiliu a întrebat:

– În concluzie, voi vreți ca porumbeii să nu mai intre în biserică?

– Da! au strigat în cor consilierii.

– Chiar vreți să nu-i mai vedeți niciodată?

– Da! au strigat consilierii, nerăbdători.

– Atunci este ușor, a replicat bătrânelul. Faceți așa: botezați-i, pregătiți-i să primească prima Împărtășanie, miruiți-i, și în biserică nu-i veți mai vedea niciodată…

 

E chiar așa.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013