SPERIETOAREA

Odată, un sticlete a fost rănit la o aripă de către un vânător. Câtva timp a reușit să supraviețuiască cu ceea ce găsea pe pământ. Apoi, a venit iarna grea și geroasă.

Într-o dimineață rece, căutând ceva de ciugulit, sticletele s-a așezat pe o sperietoare. Era o sperietoare foarte distinsă, mare prietenă a coțofenelor, a ciorilor și a diferitelor zburătoare.

Avea trupul de paie înfășurat într-o haină veche de ceremonie; capul era un mare dovleac portocaliu; dinții erau făcuți cu boabe de porumb; drept nas avea un morcov și două nuci drept ochi.

–      Ce ți se întâmplă, sticlete? a întrebat sperietoarea, drăguță ca întotdeauna.

–      E rău, a suspinat sticletele. Frigul e gata să mă răpună și nu am un adăpost. Ca să nu mai vorbesc de mâncare. Cred că nu voi revedea primăvara.

–      Nu-ți fie teamă. Retrage-te aici sub haină. Paiele mele sunt uscate și călduroase.

Astfel, sticletele a găsit o casă în interiorul paielor sperietorii. Rămânea problema hranei. Era tot mai greu pentru sticlete să găsească fructe mici sau semințe. Într-o zi, în care totul tremura sub vălul înghețat al brumei, sperietoarea i-a spus cu bunătate sticletelui:

–      Sticlete, mănâncă dinții mei: sunt cele mai bune boabe de porumb.

–      Dar tu vei rămâne fără gură.

–      Voi părea mult mai înțeleaptă.

Sperietoarea a rămas fără gură, dar era mulțumită că micul său prieten trăia. Și îi surâdea cu ochii de nucă.

După câteva zile, a fost rândul nasului de morcov.

–      Mănâncă-l. Este bogat în vitamine, îi spunea sperietoarea sticletelui.

Apoi, același lucru li s-a întâmplat nucilor care serveau drept ochi.

–      Îmi vor ajunge povestirile tale, spunea ea.

În sfârșit, sperietoarea i-a oferit sticletelui și dovleacul care îi era capul.

Când a sosit primăvara, sperietoarea nu mai era. Dar sticletele era viu și și-a luat zborul spre cerul albastru.

 

Și, în timp ce mâncau, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor și le-a spus: „Luați, mâncați: acesta este trupul meu!” (Mt 26,26).

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013