Un leu și-a deschis fălcile sub nasul unei oi și a întrebat-o dacă-i mirosea cumva gura. Oaia a răspuns: 

– Da.

– Proasto! a spus leul și i-a înșfăcat capul cu o mușcătură puternică.

Apoi i-a adresat aceeași întrebare lupului.

– Nu, a răspuns lupul.

– Lingușitor! a spus leul. Și l-a sfâșiat.

Apoi s-a dus să se întâlnească cu vulpea pentru a-i pune aceeași întrebare.

– Ca să spun adevărul, domnule, a răspuns vulpea, sunt așa de răcită încât chiar nu reușesc să simt mirosurile.

Ucenicul unui filozof s-a dus să-l viziteze pe maestrul său aflat pe patul de moarte.

– Lasă-mi ca moștenire un pic din înțelepciunea ta, i-a cerut. Înțeleptul a deschis gura și i-a spus tânărului să privească înăuntru.

– Este limba mea? l-a întrebat.

– Desigur, a răspuns ucenicul.

  Și dinții mei mai sunt?

– Nu, a replicat ucenicul.

–  Și știi de ce limba durează mai mult decât dinții? Pentru că este moale și flexibilă. Dinții cad înainte pentru că sunt duri. Acum ai învățat tot ceea ce merită să înveți. Nu am altceva să te învăț.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013