TRANDAFIRUL ALBASTRU

Simțindu-și sfârșitul aproape, împăratul Chinei a voit să găsească un soț pentru singura lui fiică. Aceasta nu doar că era cea mai elegantă și mai cultă dintre toate fetele din imperiu, ci era de departe cea mai frumoasă. Avea un singur defect: nu voia să se căsătorească.

Deoarece tatăl o implora, a declarat că avea să-l accepte ca soț pe acela care i-ar fi adus un trandafir albastru. Îndată ce au aflat despre această condiție, toți tinerii prinți și nobili din imperiu au pornit în grabă în căutarea unui trandafir albastru. O căutare zadarnică. Renunțau unul după altul. La sfârșit au rămas trei.

Primul era negustorul cel mai bogat din imperiu, mai bogat decât însuși împăratul. S-a dus la cel mai mare alchimist din lume care, cu prafuri și lichide colorate, a transformat un trandafir alb într-un trandafir albastru perfect. Fără a pierde timpul, negustorul a dus trandafirul în palatul imperial. Prințesa a pălit, dar apoi, privind trandafirul, a spus:

– Dacă un fluture s-ar așeza pe acest trandafir, ar muri otrăvit. Și a aruncat trandafirul cu dezgust.

Al doilea era generalul armatelor imperiale. La cerut celui mai priceput bijutier din lume să-i facă un trandafir albastru sculptat dintr-un safir. Când prințesa și-a îndreptat ochii de culoarea nopții asupra trandafirului care strălucea catifelat ca apa mării care reflectă cerul, a spus:

– Tată, nu vezi că nu e un trandafir, ci numai un safir tăiat în formă de trandafir?

Al treilea pretendent era fiul primului-ministru, un tânăr frumos, cult și distins. I-a pus la lucru timp de trei luni pe cei mai buni artiști ai țării pentru a crea un trandafir albastru din cel mai fin porțelan.

– Îl voi păstra pentru că este foarte frumos, a spus prințesa, dar e numai un bibelou.

Astfel și al treilea pretendent a fost refuzat.

Într-o frumoasă seară de vară, prințesa admira apusul soarelui de la fereastra sa, când a auzit pe cineva care cânta. Era un tânăr poet care trecea pe acolo din întâmplare. Ochii săi i-au întâlnit pe cei ai fetei. Au rămas puțin timp în tăcere. Apoi tânărul poet a spus cu gingășie:

– Eu doresc să mă căsătoresc cu tine.

– Aoleu! a răspuns prințesa. Eu sunt fiica împăratului și am promis că mă voi căsători numai cu acela care îmi va aduce un trandafir albastru. Până acum nici unul nu a reușit.

– Îl voi găsi, a spus poetul.

În dimineața următoare, poetul a cules un trandafir alb și l-a dus la împărat. Acesta l-a prezentat fiicei râzând. Prințesa a luat trandafirul și a spus fără ezitare:

– Ah, în sfârșit, iată trandafirul albastru!

Împăratului i-a trebuit puțin timp înainte de a-și reveni din surprindere. Miniștrii și curtenii au început să murmure:

– Dar acest trandafir nu este albastru…

Prințesa însă a replicat:

– Ochii voștri nu funcționează! Acest trandafir este albastru, vă asigur. Priviți bine și veți vedea că este de un albastru minunat!

Toată curtea a tăcut. Prințesa s-a căsătorit cu poetul și au fost fericiți pentru totdeauna.

 

Se vede bine numai cu inima. Ar trebui să ne încredem mai mult în ea.