ASEMĂNĂRI

Un misionar călătorea cu un tren japonez rapid și-și folosea timpul rugându-se cu Breviarul deschis. O scuturătură a făcut să lunece jos o iconiță a Fecioarei Maria.

Un copil așezat în fața misionarului s-a aplecat și a luat imaginea. Curios, ca toți copiii, înainte de a o restitui, a privit-o.

– Cine este această frumoasă doamnă? l-a întrebat pe misionar.

– E… mama mea, a răspuns preotul, după o clipă de ezitare. Copilul l-a privit, apoi a privit iconița.

– Nu prea semeni, a spus.

Misionarul a zâmbit:

– Totuși, te asigur că toată viața mea caut să mă asemăn cu ea, măcar un pic.

 

Tu cu cine te asemeni?

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013