Un bătrânel ateu, necredincios, s-a dus la un preot renumit. Spera să fie ajutat să-și rezolve problemele de credință. Nu reușea să se convingă că Isus din Nazaret ar fi înviat cu adevărat. Căuta semne ale acestei învieri afirmate…

Când a intrat în locuința preotului, era deja cineva în birou pentru discuție.

Preotul l-a văzut pe bătrânel în picioare pe coridor și s-a dus imediat, surâzând, pentru a-i oferi un scaun.

După ce celălalt a plecat, preotul l-a chemat pe domnul în vârstă. Cunoscând problema, i-a vorbit îndelung și, după un dialog ferm, bătrânul a devenit din ateu credincios, un om care dorea să se întoarcă la cuvântul lui Dumnezeu, la sacramente și la încrederea în sfânta Fecioară.

Preotul, satisfăcut, dar și puțin mirat, l-a întrebat:

– Îmi spuneți, din lunga discuție, care a fost argumentul care v-a convins că Isus Cristos a înviat cu adevărat și că Dumnezeu există?

– Gestul prin care mi-ați adus scaunul, ca să nu obosesc așteptând, a răspuns bătrânelul.

În lumea lui Isus, un pahar cu apă dăruit valorează cât paradisul.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013