CA ÎNTR-O OGLINDĂ

Într-o zi, împăratul a trimis să fie chemat unul dintre vasalii săi. Acesta era cunoscut în împărăția sa ca un om crud și lacom, iar supușii săi trăiau în teroare. Împăratul i-a spus:

– Vreau să pornești la drum prin lume și să-mi găsești un om cu adevărat bun.

Acesta a răspuns:

– Da, domnule. Și, în spirit de ascultare, a început căutarea.

A întâlnit multe persoane și a vorbit cu ele și, după multă vreme, s-a întors la împărat și i-a spus:

– Stăpâne, am făcut cum mi-ai poruncit, căutând în toată lumea un om cu adevărat bun. Nu se poate găsi. Toți sunt egoiști și răi. Nu există loc unde să se poată găsi omul pe care-1 cauți.

Împăratul l-a trimis și l-a chemat pe un alt vasal, cunoscut pentru generozitatea și bunătatea sa și foarte iubit de supușii săi. Împăratul i-a spus:

– Prietenul meu, aș dori să mergi în călătorie și să-mi cauți un om cu adevărat rău.

Și acesta a ascultat și, în călătoriile sale, a întâlnit mulți oameni și a vorbit cu ei. După ce a trecut mult timp, s-a întors la împărat și i-a spus:

– Stăpâne, nu am reușit. Sunt persoane necugetate, fățarnice, care se comportă ca orbii, dar în nici un loc nu am reușit să găsesc un om cu adevărat rău. Toți sunt buni la inimă, în ciuda lipsurilor lor.

 

Ceea ce spui despre alții arată ceea ce ești.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013