CĂLUGĂRUL SĂRAC ŞI CĂLUGĂRUL BOGAT

Într-un oraş erau două mănăstiri. Una era foarte bogată, în timp ce cealaltă era foarte săracă. Într-o zi, unul dintre călugării săraci s-a prezentat în mănăstirea celor bogaţi pentru a saluta un prieten călugăr pe care îl avea acolo.

– Un timp nu ne vom mai vedea, prietenul meu, a spus călugărul sărac. Am hotărât să plec într-un lung pelerinaj şi să vizitez cele o sută de sanctuare mari; însoţeşte-mă cu rugăciunea ta, pentru că va trebui să trec peste atâţia munţi şi prin atâtea râuri periculoase.

– Ce iei cu tine pentru o călătorie atât de lungă şi riscantă? a întrebat călugărul bogat.

– O ceaşcă pentru apă şi un blid pentru orez, a surâs călugărul sărac.

Celălalt s-a mirat mult şi l-a privit cu severitate:

– Iei lucrurile prea uşor, dragul meu! Nu trebuie să fim aşa de nesocotiţi şi neprevăzători. Şi eu sunt gata să plec la cele o sută de sanctuare, dar nu voi pleca până nu voi fi convins că am cu mine tot ceea ce îmi poate fi de folos.

După un an, călugărul sărac s-a întors acasă şi s-a grăbit să-l viziteze pe prietenul bogat pentru a-i povesti experienţa spirituală mare şi bogată pe care a trăit-o în pelerinaj.

Călugărul bogat a arătat o umbră de dezamăgire când a trebuit să mărturisească:

– Din păcate, eu nu am reuşit încă să termin pregătirile.

Un om şedea în acelaşi compartiment de tren cu mine. În fiecare staţie se ridica şi privea afară pe fereastră neliniştit, apoi se aşeza din nou şi suspina după ce murmura numele staţiei.

După patru sau cinci staţii, vecinul de loc l-a întrebat preocupat:

– Este ceva în neregulă? îmi păreţi aşa de agitat.

Omul l-a privit şi a răspuns:

– Ar fi trebuit să schimb trenul de o bună bucată de timp. Merg în direcţia greşită. Dar stau aşa de comod şi la căldură aici…

 365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013