Într-un sat polinezian trăiau doi oameni într-un război continuu unul cu altul. La fiecare pretext, oricât de mic, izbucnea o ceartă. Viața devenise insuportabilă, atât pentru unul, cât și pentru celălalt. La fel pentru întregul sat.

Într-o zi, câțiva bătrâni i-au spus unuia dintre cei doi:

– Singura soluție, după ce le-ai încercat pe toate, este ca tu să mergi pentru a-1 vedea pe Dumnezeu.

– De acord, dar unde?

– Nimic mai simplu. Ajunge să urci pe munte și acolo îl vei vedea pe Dumnezeu.

Omul a plecat fără ezitare pentru a se întâlni cu Dumnezeu.

După câteva zile de mers obositor, a ajuns pe vârful muntelui. Acolo era Dumnezeu, care îl aștepta. Omul și-a frecat zadarnic ochii; nu era nici un dubiu: Dumnezeu avea fața vecinului său certăreț și antipatic.

Ceea ce i-a spus Dumnezeu, nu știe nimeni. În orice caz, la întoarcerea în sat nu mai era același om.

Dar, în ciuda amabilității și a voinței sale de împăcare cu vecinul, totul continua să meargă rău, pentru că celălalt inventa noi pretexte de ceartă.

Bătrânii și-au zis:

– E mai bine ca și el să meargă să vadă pe Dumnezeu.

În ciuda împotrivirii, au reușit să-l convingă. A plecat și el spre muntele înalt.

Acolo, sus, a descoperit și el că Dumnezeu avea fața vecinului său…

Din acea zi, totul s-a schimbat și pacea domnea în sat.

„Să nu-ți faci chip cioplit!”, repetă fără încetare Biblia, ca urmare a decalogului dăruit de Dumnezeu pe Sinai. Astfel, nici o reprezentare a lui Dumnezeu nu este tolerată la poporul evreu: ar fi idolatrie.

Cu o singură excepție: omul însuși. Pentru că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu.

Atunci: „Dacă vrei să-l vezi pe Dumnezeu, privește-l pe fratele tău”.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013