Un copil desena și învățătorul i-a zis:

– Este un desen interesant. Ce reprezintă?

– Este un portret al lui Dumnezeu.

– Dar nimeni nu știe cum arată Dumnezeu.

– După ce voi termina desenul, vor ști toți!

La puțin timp după nașterea fratelui său, micuța Sachi a început să le ceară părinților s-o lase singură cu nou-născutul. S-au preocupat de faptul că, asemenea multor copii de patru ani, s-ar putea simți geloasă și ar voi să-l bată sau să-l zgâlțâie, fapt pentru care au spus nu. Dar Sachi nu dădea semne de gelozie. Îl trata pe copil cu delicatețe și cererile ei de a fi lăsată singură cu el au devenit mai insistente. Părinții au hotărât să-i permită.

În culmea bucuriei, Sachi s-a dus în camera copilului și a închis ușa, dar nu de tot, rămânând o crăpătură suficientă pentru a permite părinților curioși să urmărească și să asculte. Au văzut-o pe micuța Sachi mergând liniștită la frățior, punând fața lângă a lui și spunând liniștit:

– Copilaș, spune-mi cum mai arată Dumnezeu? Că eu încep să uit ce știam. (Dan Millman)

Copiii știu cum este făcut Dumnezeu. Cât timp folosim pentru a-i face să uite?

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013