– O prințesă va veni aici, le-a spus leul animalelor junglei venite la adunare. Cum putem să-i arătăm că suntem foarte fericiți de a o avea în mijlocul nostru?

Un bombănit încurcat se strecura printre animale. Unele au mugit, altele au scos țipete ascuțite, greierul a scos un „cri-cri” gânditor.

– Am putea să-i facem plecăciuni profunde, a sugerat hipopotamul, dar este adevărat că nu toți avem fizicul potrivit.

– Am putea striga cu toții tare: „Bine ați venit”, a adăugat elefantul, dar poate se va înfricoșa.

– Am putea dansa, a propus girafa.

Leul a privit hipopotamul, a scuturat din cap și toate animalele au suspinat. Atunci, o pasăre maro a ciripit timid:

– N-am putea face o grădină? Prințesele adoră florile.

Toate au privit-o cu admirație.

– O vom face împreună.

– Aceasta cred și eu că este o idee fericită, a spus leul, o vom face împreună.

A fost ales cu grijă un loc foarte frumos, dar leul a observat că trebuia desțelenit.

– Aici mă ocup eu, a strigat hipopotamul. Voi călca pământul cu picioarele mele și cu trupul meu mare și greu, până când va deveni fin și lejer.

– Foarte bine, a aprobat leul. Acum trebuie să facem găuri pentru a pune semințele.

– O fac eu cu acele din spinarea mea, s-a oferit ariciul. S-a făcut cocoloș și a început să se rostogolească în sus și în jos pe câmp, până când a fost plin cu gropițe regulate.

– Foarte bine, a spus leul. Acum vom pune semințele!

– Îmi revine mie, a spus lăcusta, sunt iute și ușoară.

A zburat sărind deasupra terenului și, cât ai clipi din ochi, a pus toate semințele.

– Foarte bine, a spus leul. Acum trebuie udată grădina.

– Lăsați-mă pe mine să o fac, a exclamat elefantul. Voi folosi trompa.

S-a dus la râu, a umplut bine trompa și a stropit o mare cantitate de apă asupra grădinii.

– Foarte bine, a spus leul. Și acum cum vom face ca s-o împiedicăm pe maimuță să ne strice toată grădina?

– Va fi treaba mea, voi face de pază, a propus girafa alungindu-și gâtul.

Și pasărea maro? Ar fi voit să fie de ajutor, dar se părea că nimeni nu avea nevoie de ea.

După puțin timp, semințele au început să crească, dar leul, care s-a dus să constate progresele grădinii, a dat din cap:

– Câte buruieni! Vor distruge totul! Cine poate să le înlăture?

Animalele au rămas toate tăcute.

Hipopotamul s-a justificat:

– Picioarele mele sunt prea mari, voi strica totul.

– Acele mele ar dăuna frunzelor, s-a scuzat ariciul.

– Buruienile sunt prea grele pentru mine, a spus lăcusta.

– Trompa mea ar rupe tulpinile, a afirmat elefantul.

– Am gâtul prea lung și nu pot să mă aplec atât de tare, s-a plâns girafa.

– „Cri-cri” a făcut greierul și a șters-o.

Toate animalele s-au întors și au plecat. Atunci, pasărea maro a zburat în grădină. Cu ciocul ei mic a smuls o buruiană și a aruncat-o în spatele unui gard viu. Rădăcinile erau puternice și adesea o durea ciocul, iar după puțin timp și aripile îi erau grele. Dar cu răbdare, zi de zi, pasărea maro a curățat grădina, până când nu a mai rămas nici o buruiană.

Între timp, o mulțime nenumărată de flori roșii, albastre și galbene își arătau grațios corola de pe tulpinile lungi și subțiri.

În ziua următoare, girafa, care era paznicul, a anunțat:

– Sosește prințesa! O văd!

Animalele s-au adunat toate în grădină și s-au mirat când au găsit-o într-o astfel de ordine.

– Poate buruienile s-au uscat, a spus leul, în timp ce pasărea maro tăcea, fiind cocoțată pe un copac.

Prințesa a zâmbit:

– Nu am văzut niciodată o grădină atât de frumoasă, a spus, cu siguranță ați lucrat din greu!

– Este adevărat, am lucrat cu stăruință! au răspuns în cor animalele, surâzând pline de sine.

– Cine dintre voi este atât de amabil să culeagă câteva flori frumoase pentru mine? a întrebat prințesa.

Leul a ieșit în față.

– Eu am dat toate instrucțiunile, de aceea îmi revine mie această sarcină.

– Însă eu am arat pământul, a protestat hipopotamul.

– Și eu am făcut găuri pentru semințe, a adăugat ariciul.

– Iar eu am semănat semințele, a spus lăcusta.

– Eu am udat, a spus elefantul.

– În timp ce eu am păzit, a subliniat girafa. Prințesa a zâmbit.

– Cine a smuls buruienile? a întrebat.

Toate au rămas tăcute, apoi:

– Nimeni, a spus leul.

În acel moment, prințesa a zărit doi ochișori strălucitori și un cioc subțire care formau un căpșor printre frunzele unui copac.

– Ai făcut tu această muncă, pasăre maro? Pasărea a dat din cap că da.

– Atunci, tu vei culege florile pentru mine, pentru că munca ta a fost cea mai grea și cea mai lungă.

Pasărea maro a zburat jos spre grădină; apoi, cu ciocul subțire a cules cu delicatețe cea mai frumoasă floare și i-a oferit-o prințesei.

A cules o alta și încă una, până a adunat un buchețel frumos și variat.

Prințesa i-a sărutat căpșorul maro și i-a zâmbit.

Atunci, pasărea maro a cântat, în frumoasa grădină a animalelor, până la apusul soarelui, așa cum nu o mai făcuse înainte.

Cine dădea fân calului lui Iulius Cezar? Cine spală șosetele laureaților premiului Nobel?

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013