Un credincios bun, dar mai degrabă slab, se spovedea de obicei la paroh. Însă spovezile sale păreau un disc zgâriat: mereu aceleași lipsuri și, mai ales, mereu același păcat mare.

– Ajunge! i-a spus, într-o zi, pe ton sever, parohul. Nu trebuie să-l iei în râs pe Domnul. Este ultima dată când te dezleg de acest păcat. Ține minte!

Dar după 15 zile, credinciosul era din nou acolo pentru a-și mărturisi păcatul său obișnuit.

Confesorul și-a pierdut de-a dreptul răbdarea:

– Te-am avertizat: nu îți dau dezlegarea. Așa înveți…

Umilit și copleșit de rușine, sărmanul om s-a ridicat.

Chiar deasupra confesionalului, agățat pe perete, trona un mare crucifix de ghips.

Omul l-a privit.

În acel moment, Isus cel din ghips a prins viață, a ridicat o mână din poziția sa seculară și a trasat semnul dezlegării:

– Eu te dezleg de păcatele tale…

Fiecare dintre noi este legat de Dumnezeu cu un fir. Când comitem un păcat, firul se rupe. Dar când ne căim de vinovăția noastră, Dumnezeu face un nod firului, care devine mai scurt ca înainte. Din iertare în iertare ne apropiem de Dumnezeu.

„Vă spun că tot așa, va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire” (Lc 15,7).

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013