VEȘNICIA

Era odată un călugăr care ducea o viață senină și liniștită. O singură neliniște îl chinuia. Se temea de veșnicie. Aleșii din paradis cântă laudele lui Dumnezeu așa cum fac călugării. Și nu e vorba de a o face pentru puțin timp. Dar pentru veșnicie!

Într-o zi de primăvară, s-a dus după obiceiul său să se plimbe în pădurea care înconjura mănăstirea. Aerul era proaspăt și ușor, parfumat de plante și flori.

Călugărul a suspinat, gândindu-se la problema sa. Deasupra capului său, o privighetoare a început să cânte. Un cântec așa de curat, mlădios, melodios, încât călugărul a uitat de gândurile sale, pentru a-1 asculta. Nu auzise niciodată ceva mai frumos. Pentru un moment, a ascultat extaziat.

Apoi s-a gândit că era ora de a ajunge în cor pentru rugăciune și s-a grăbit. În mod ciudat îl înlocuiseră pe fratele portar cu un altul pe care nu-1 cunoștea. A trecut un alt călugăr și apoi un altul pe care nu-i mai văzuse.

– Ce dorești? l-a întrebat portarul.

Ușor iritat, călugărul nostru a răspuns că voia decât să intre pentru a nu întârzia. Celălalt nu înțelegea.

Călugărul a protestat și a cerut cu vehemență să-l vadă pe abate. Dar și abatele era un necunoscut și sărmanul călugăr a fost cuprins de teamă. Bâlbâindu-se puțin, a explicat că ieșise din mănăstire pentru o scurtă plimbare și că întârziase o clipă ca să asculte cântecul privighetorii, dar că s-a grăbit să se întoarcă pentru rugăciunea de după-amiază. Abatele îl asculta în tăcere.

– Acum o sută de ani, a spus la sfârșit, un călugăr din această abație, tocmai în acest anotimp și la această oră, a ieșit din mănăstire. Nu s-a mai întors și nimeni nu l-a mai văzut.

Atunci, călugărul a înțeles că Dumnezeu îl ascultase. Dacă o sută de ani i se păruseră o clipă în starea de extaz în care îl răpise cântecul privighetorii, veșnicia nu era decât o clipă de extaz în Dumnezeu.

 

Un profet îl deranja pe Dumnezeu continuu:

– De ce nu faci aceasta? De ce nu aranjezi aceea? Vrei ca lucrurile să continue astfel? Hai, intervină! Repede, nu întârzia! Ce se va alege de lume, dacă înaintează în acest ritm?

În sfârșit, Dumnezeu i-a vorbit.

– De ce te preocupi atât de mult? i-a zis. Lasă să treacă acești treizeci și cinci de mii de ani și apoi vom vedea…

 

Timpul lui Dumnezeu nu este timpul oamenilor.

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013