Cu mult timp în urmă, un misionar traversa Munții Stâncoși împreună cu un tânăr indian care îi slujea drept călăuză.

În fiecare seară, la un moment al apusului, tânărul indian se retrăgea, se întorcea spre soare și începea să miște ritmic picioarele și să cânte în șoaptă un cântec foarte plăcut, învăluit de nostalgie.

Acel tânăr care dansa și cânta îndreptat spre soarele care apune crea un spectacol care îl umplea de o curiozitate plină de uimire pe misionar.

Astfel, într-o zi, l-a întrebat pe ghidul său:

– Care este semnificația acelei ciudate ceremonii pe care o faci în fiecare seară?

– Vai, este un lucru simplu, a răspuns tânărul. Eu și soția mea am compus împreună acest cântec. Când suntem separați, fiecare dintre noi, oriunde s-ar afla, se întoarce cu fața spre soare cu puțin timp înainte de apus și începe să danseze și să cânte. Astfel, în fiecare seară, chiar dacă suntem departe, cântăm și dansăm împreună.

Când soarele apune, tu cu cine dansezi?

O mistică din secolul al IX-lea a lăsat această rugăciune:

„Domnul meu!

Strălucesc stelele,

Se închid ochii iubiților.

Orice iubită

E singură cu iubitul ei,

Și eu sunt singură,

Aici, cu tine!”

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013