LINIUȚA

Cioplitorul de pietre funerare a ridicat dalta și a spus:

– Am terminat.

Omul a examinat piatra: fotografia tatălui, cele două date, 1916 și 2000, separate de o liniuță de doi centimetri. Apoi, dând din cap, a zis:

– Nu știu cum să mă explic, dar mi se pare atât de puțin. Vezi, tatăl meu a avut o viață împlinită, lungă, aventuroasă. Aș dori să se intuiască în vreun fel copilăria sa într-o familie numeroasă, pășunea plină de verdeață și de animale, muncile grele, satisfacția unei recolte bune, grijile pentru furtunile de vară, secetă…

Apoi războiul, uniformele, convoaiele militare, rana, fuga dintr-un lagăr de prizonieri, întâlnirea cu mama mea…

Copiii care se nasc, cresc, se căsătoresc, nepoții care sosesc unul după altul…

Apoi bătrânețea senină, boala, desigur, dar și afecțiunea, iubirea, entuziasmul, pasiunea, zilele îndelungate de muncă, temerile, preocupările, bucuriile…

Cioplitorul a ascultat cu atenție, apoi a luat dalta și ciocanul și din patru lovituri rapide a lungit liniuța dintre data nașterii și cea a morții cu aproximativ jumătate de centimetru.

S-a întors spre om și i-a zis:

– Este mai bine așa?

Viața nu poate fi o liniată între două date, îmbrățișează orice moment al vieții tale. Acum.

Viața este tot ceea ce ai.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013