Un călugăr budist care străbătea liniștit drumul care ducea la mănăstirea sa din munți a fost surprins de un urs înfometat.

Cu acea bestie în spate, călugărul budist a început să fugă cu sufletul la gură. Deodată s-a trezit pe marginea unei prăpăstii.

Era în fața unei alegeri implacabile: ori să se arunce în gol, ori să se lase ajuns și devorat de urs.

Ursul se apropia și deja scrâșnea din îngrozitorii colți.

Călugărul s-a aruncat în prăpastie, dar a reușit să se prindă de o ramură care ieșea din peretele stâncos, îndreptându-se spre fundul prăpastiei.

Și-a îndreptat privirea în jos și a observat o tigroaică flămândă, cu botul deschis, stând în așteptarea căderii lui.

Astfel, sărmanul călugăr stătea prins de ramură, în timp ce, deasupra lui, un urs încerca să-l înșface, iar sub el, un tigru îl aștepta pândind.

În acel moment, doi șoricei, deranjați de toată acea gălăgie, au ieșit din gaura lor și au început să roadă ramura de care se ținea nefericitul călugăr.

Situația era disperată.       

In acel moment, călugărul a zărit alături de ramură un tufiș de plante sălbatice, cu niște fructe roșii, coapte, zemoase, într-un cuvânt numai bune de mâncat. A întins o mână, a luat două, le-a dus la gură și le-a gustat exclamând extaziat:

– Hmm! Ce bune! Ce gust plăcut!

Nimeni nu se poate găsi într-o situație atât de disperată, încât să nu aibă nici un motiv de bucurie. A ști să-l descoperi este rodul tăriei de suflet și al umorului.

Un răufăcător, condus la locul unde urma să fie spânzurat, fiind într-o zi de luni, a spus:

– Ei… această săptămână se anunță promițătoare.