În timpurile îndepărtate, în Japonia, se foloseau felinare de hârtie și de bambus cu lumânări înăuntru. Într-o noapte, unui orb care a mers în vizită la cineva, a primit un felinar pe care să-l ia acasă.

– Mie nu-mi folosește un felinar, a spus orbul. Întunericul sau lumina pentru mine sunt același lucru.

– Știu că pentru a găsi drumul nu-ți este de folos un felinar, a răspuns celălalt, dar dacă nu îl ai, cineva poate să dea peste tine. De aceea trebuie să-l iei.

Orbul a plecat cu felinarul, dar nu a mers prea departe când s-a simțit izbit cu violență.

– Ai grijă pe unde mergi! a exclamat orbul către necunoscut. Nu vezi acest felinar?

– Lumânarea ta s-a stins, frate, a răspuns necunoscutul.

Cine nu cunoaște acele persoane arogante care străbat lumea cu înfumurare, fără a-și da seama că sunt orbi care poartă în mână o lampă stinsă?

Și totuși, mulți dintre ei ajung să fie numiți „maeștri”, sau „doctori”, sau „onorabili”.

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013