UN MIC ȘURUB

În structura unei nave uriașe era un mic șurub, minuscul și neînsemnat, care, împreună cu alte șuruburi, mici și neînsemnate ca și el, ținea împreună două plăci subțiri de oțel.

În timpul unei călătorii în mijlocul Oceanului Indian, micul șurub a hotărât că a avut parte destul de acea existență întunecată și prost răsplătită (în atâția ani, nimeni nu-i spusese niciodată „mulțumesc” pentru ceea ce făcea) și a izbucnit:

– Plec de aici! M-am hotărât!

– Dacă mergi tu, atunci mergem și noi! au spus celelalte șuruburi.

Într-adevăr, îndată ce micul șurub a început să se miște de la locul său, și celelalte au început să se miște. La fiecare val, câte un pic mai mult.

Cuiele care țineau bordajul au protestat:

– Așa și noi suntem constrânse să părăsim postul nostru…

– Pentru iubirea cerului, oprește-te! i-au strigat șurubului plăcile subțiri de oțel. Dacă nu mai este nimeni care să ne țină împreună, s-a terminat cu noi!

Intenția micului șurub de a părăsi postul său s-a răspândit într-o clipă prin toată structura uriașă a navei.

Întreaga structură, care mai înainte sfida valurile cu atâta siguranță, a început să scârțâie din greu și să se clatine.

Toate plăcile, nervaturile, axele, șuruburile și chiar micile cuie ale navei s-au hotărât atunci să trimită un mesaj șurubului ca să renunțe la planul său:

– Întreaga navă se va dezmembra, se va scufunda și nimeni dintre noi nu va revedea patria.

Micul șurub s-a simțit măgulit de aceste cuvinte și a descoperit deodată că este mult mai important decât credea. Atunci a trimis vorbă la toți că va rămâne la postul său.

 

În timp ce lumea doarme,

Privesc afară de la fereastră și observ.

Observ tăcerea

Unde odinioară era freamătul vieții.

Se strecoară pe furiș umbrele

Care se întind pe jos.

Fața mea este lipită pe geam

Abia vizibilă, dar prezentă.

Astfel, pe când liniștea se așterne peste pământ,

Eu număr urmele numeroase lăsate pe nisip, pe pavajul străzii, în viață.

Și, chiar dacă eu nu sunt altceva

Decât un grăunte de substanță vie,

Îi promit lui Dumnezeu

Că, înainte ca existența mea să se termine,

Lumea va ști că eram aici.

 

(Wendy, 12 ani)

 

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013