Pe paginile unei vechi cărți din biblioteca mănăstirii, doi călugări au citit că există un loc, la marginea lumii, unde cerul și pământul se ating. S-au hotărât să plece să-l caute și și-au promis să nu se întoarcă până când nu-l vor fi găsit.

Au traversat lumea întreagă, au înfruntat numeroase pericole, au suportat toate lipsurile și sacrificiile îngrozitoare pe care le presupune un pelerinaj în toate colțurile imensului pământ. Nu au lipsit nici miile de ispite seducătoare care-l pot abate pe un om de la atingerea țintei sale. Le-au învins pe toate.

Știau că în locul pe care îl căutau vor găsi o ușă: era de-ajuns să bată și s-ar fi găsit față în față cu Dumnezeu.

Au găsit ușa.

Fără a pierde timpul, cu sufletul la gură, au bătut.

Încet, ușa s-a deschis. Tremurând, cei doi călugări au intrat și… s-au trezit în chilia din mănăstirea lor.

Într-o zi în care a primit oaspeți învățați, rabinul Mendel din Kozk i-a uimit întrebându-i deodată:

– Unde locuiește Dumnezeu?

Aceia au râs de el:

– Dar ce te-a apucat? Oare lumea nu este plină de slava sa?

Rabi a dat el însuși răspunsul la întrebare:

–  Dumnezeu locuiește unde este lăsat să intre.

Iată ceea ce contează mai mult decât toate: a lăsa să intre Dumnezeu. Dar poate să intre numai unde cineva se află și unde se află în mod real, unde se trăiește, unde se trăiește o viață autentică.

„Eu stau la ușă și bat”, spune Dumnezeu în Biblie. Vei deschide, astăzi, ușa ta?

365 de povestioare pentru suflet – Bruno Ferrero. Editura Presa Bună – 2013